INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Barcelona își blindează viitorul » Ce supercontract noului mare talent promovat în 2024 din La Masia

Duelul mânjilor în El Clasico, Pau Cubarsi vs Jude Bellingham / Foto: Imago
Duelul mânjilor în El Clasico, Pau Cubarsi vs Jude Bellingham / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 26 aprilie 2024 17:39 / Actualizat vineri, 26 aprilie 2024 17:39

Pau Cubarsi (17 ani), stoperul Barcelonei, va semna peste 9 luni, când va deveni major, un alt angajament cu echipa lui Xavi. Potrivit AS, internaționalul spaniol va primi un salariu de 4 milioane de euro anual (de 50 de ori cât cel actual!) care va crește la 12 milioane net până în sezonul 2028-2029. Și clauza de reziliere va sări de la 15 milioane la un miliard!

Până să facă lista de achiziții pentru noul sezon, Barcelona vrea să fie sigură că nu își pierde jucătorii de mare viitor, crescuți în academia La Masia. Este și cazul celui de-al doilea cel mai tânăr promovat de Xavi în stagiunea actuală, devenit deja titular de drept în centrul defensivei blaugrana, la numai 17 ani.

Anunț de mare impact în Premier League! Măsura care schimbă fotbalul englez! Ce coeficient se va aplica
ANGLIA
Anunț de mare impact în Premier League! Măsura care schimbă fotbalul englez! Ce coeficient se va aplica

Pau Cubarsi, care a semnat în vara trecută noul acord până în 2026, ce stipulează și o clauză de reziliere de 15 milioane de euro, a fost chemat la negocieri de conducerea clubului catalan.

Obiectivul, dezvăluit de cotidianul AS, este de a-l „blinda" pe talentatul stoper și de a-i propune spre aprobare și un nou contract, care poate intra în vigoare numai după ce Pau Cubarsi va face majoratul, pe 22 ianuarie.

„Prelungirea cu Pau Cubarsi este prioritară"

Sursa mai sus citată a aflat cifrele documentului pregătit de președintele Joan Laporta: durata noii înțelegeri se va întinde până în sezonul 2028-2029, iar salariul acestuia va porni de la 4 milioane de euro în primul an, cu o creștere graduală la fiecare stagiune, mergând până la 12 milioane de euro! Și clauza pusă nu va mai putea atrage niciun posibil client care să încerce transferul spaniolului.

Suma va fi variabilă și va atinge un maxim de un miliard, dar nu va fi niciodată sub pragul de 500 de milioane. „Președintele Joan Laporta și directorul sportiv Deco au făcut o prioritate din a-i prelungi acordul lui Pau Cubarsi, dorind ca acesta să fie un pilon de bază pentru viitorul grupării catalane", a explicat același AS.

25de milioane de euro este cota de piață a lui Pau Cubarsi, conform Transfermarkt.de, de 50 de ori mai mare decât era înaintea debutului la Barcelona

MVP la debutul în Ligă și luat la națională!

„După ce l-a remarcat la CM U17 din noiembrie trecut, Xavi n-a ezitat să-i facă loc în prima echipă, iar în câteva luni a devenit titular de drept în centrul apărării alături de Araújo.

De când a debutat pe 21 ianuarie în LaLiga, Cubarsí a bifat următoarele 15 meciuri în primul unsprezece. Și a fost desemnat MVP în primul său meci din Liga Campionilor împotriva lui Napoli, primind imediat și convocarea selecționerului Luis de la Fuente la echipa națională, cu care a debutat în martie în amicalul cu Columbia. Probabil că nu va lipsi din lotul Furiei Roja la următoarea ediție a Euro 2024 din Germania", a explicat pubicația din Madrid.

1.458de minute a adunat Pau Cubarsi din 18 meciuri disputate pentru FC Barcelona în acest sezon în toate competițiile, în care a reușit o pasă decisivă

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Îl mai recunoașteți? Reconvertit profesional de la fotbal, starul argentinian este campion la Miami!
INEDIT
Îl mai recunoașteți? Reconvertit profesional de la fotbal, starul argentinian este campion la Miami!
Decizie șocantă. Un jucător retras prematur din cauza deselor accidentări dă în judecată două companii producătoare ale vaccinului anti-Covid-19!
FRANȚA
Decizie șocantă. Un jucător retras prematur din cauza deselor accidentări dă în judecată două companii producătoare ale vaccinului anti-Covid-19!

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close