Articol de GSP vineri, 26 iunie 10:42
Simona Halep, jucătoarea de tenis din România care ocupă poziţia a treia în clasamentul mondial, a făcut furori pe covorul roşu de la Wimbledon.
Sportiva a participat la petrecerea de dinaintea turneului şi a fost una dintre cele mai aclamate prezenţe, uimind pe toată lumea cu vestimentaţia şi felul în care arată.
Simona a fost superbă, a purtat o rochie mulată care îi scotea în evidenţă corpul foarte bine lucrat.
Mulţi dintre cei prezenţi au aclamat "Eşti superbă!".
Chiar şi prezentatoarea evenimentului a fost impresionată de modul spectaculos în care a arătat Simona şi a ţinut să o felicite şi să îi facă multe complimente.
Simona a declarat că este fericită că va juca la Wibledon, dar că are nevoie de suportul fanilor. "Am mare nevoie de ajutorul vostru, trec printr-o perioadă dificilă, sper să mă sprijiniţi în perioada următoare", le-a transmis Simona fanilor.