Articol de GSP miercuri, 19 iulie 09:30
Un cuplu de îndrăgostiți din Marea Britanie a vrut să repete o scenă din celebrul film Dirty Dancing și să pregătească un dans impresionant cu ocazia nunții lor, însă totul s-a terminat la spital.
Sharon Price, de 52 de ani și Andy Price, de 51 de ani, au făcut repetiții într-o grădina a unui bar din Weston-super-Mare, însă o priză a dansului a fost periculoasă, astfel că cei doi au avut parte de o căzătură foarte puternică.
În urma căzăturii, amândoi și-au pierdut cunoștința, iar când s-au trezit aveau gulere cervicale, fiind transportați la spital.
"Am văzut Dirty Dancing de mai multe ori. Ne-am gândit că figura noastră de dans va fi ceva special. Toți aleg dansuri lente la nuntă, dar noi ne-am zis că ar fi bine să accelerăm lucrurile puțin. Îmi amintesc că alergam spre Andy și apoi următorul lucru pe care mi-l amintesc este că nu puteam să respir și că mă durea spatele", a declarat Sharon Price.
"Am suferit o contuzie. Am leșinat. M-am trezit cu un guler cervical și a trebuit să fac o tomografie. Ne aflam la nouă metri unul de altul, Sharon alerga spre mine, am prins-o de coapse pentru a o ridica în aer, iar următorul lucru pe care mi-l amintesc este că am căzut amândoi. Nu a existat nicio pregătire, nicio încălzire și asta a fost tot. Cred că mi-am pierdut cunoștința când m-am lovit de sol. Nu prea îmi amintesc ce s-a întâmplat după aceea", a spus Andy Price.
După mai multe investigații, cei doi au fost externați pentru că nu aveau leziuni interne, însă cu siguranţă vor lăsa acest dans deoparte la la nunta lor.