Winona Ryder și Keanu Reeves căsătoriți de un preot în România! Dezvăluiri incredibile făcute de cei doi actori

Articol de GSP duminica, 19 august 11:36

Winona Ryder, 46 de ani, și Keanu Reeves, 53 de ani, ar putea fi căsătoriți. Informația a fost lansată chiar de actriță într-un interviu acordat pentru Entertainment Weekly.



”Ne-am căsătorit când am jucat în Dracula. Jur, cred că suntem căsătoriți pe bune! În acea scenă, regizorul Francis Ford Coppola a folosit un preot român. Am filmat scena, iar el a ținut un ritual real. De asta cred că suntem căsătoriți”, a mărturisit Ryder.

Keanu Reeves nu își mai aducea aminte dacă cei doi au spus da în timpul jurămintelor, însă a acceptat teoria colegei sale: ”La naiba, chiar cred că suntem căsătoriți”.

Cei doi actori vor juca din nou împreună în comedia romantică ”Destination Wedding”, care va apărea la cinema pe 31 august.