VIDEO » Momente terifiante în Australia. Doi surferi, la un pas să fie sfâşiaţi de rechin

Articol de GSP luni, 27 februarie 11:23

O dronă a filmat imagini terifiante pe plaja australiană Lighthouse Beach.



Un bărbat a fost la un pas să fie sfâşiat de un rechin alb, care l-a urmărit cu mare viteză, în timp ce făcea surfing.

Acesta a scăpat în ultima clipă, pentru că a reuşit să ajungă la mal.

Însă, imediat după ce l-a scăpat de sub urmărire, rechinul s-a îndreptat către un alt surfer care se afla în apropiere.

Acesta şi-a dat seama de pericol şi a început să dea din mâini şi din picioare. Surprinzător, rechinul s-a speriat şi s-a întors în larg.

Imaginile au făvut înconjurul lumii şi toţi cei care au văzut filmarea îi consideră foarte norocoşi pe cei doi surferi.

Începând din anul 2014 cifrele guvernamentale arată că au existat cel puțin unsprezece atacuri ale rechinilor asupra oamenilor, dintre care două au fost fatale.