Un hotel din Suedia va da banii înapoi cuplurilor care divorțează la mai puțin de un an de când s-au cazat

Articol de GSP joi, 30 martie 09:53

Cuplurile care vor divorța în anul următor de la momentul în care s-au cazat în hotelurile suedeze Countryside, vor putea să își recupereze banii.



Prin intermediul acestei inițiative reprezentanții hotelului speră ca numărul clienților care vor înțelege unde este important să investească înainte să fie prea târziu.

Totuși, dacă se ajunge la divorț, aceștia vor putea să își ia banii de cazare înapoi, însă nu pe mai mult de două nopți. Condiția este ca în timpul sejurului să fi fost căsătoriți, apoi să dovedească faptul că au divorțat. Pentru a primi banii înapoi este suficient să fie tastat codul prin care s-a făcut rezervarea, la unul din cele 40 de hoteluri ale grupului.

"Multă lume a sunat și s-a interesat dacă este vorba de o ofertă într-adevăr reală. Primim de mult timp cupluri în hotelurile noastre și nu ne-am dat seama cât de benefică poate fi renunțarea la rutină, iar soții să se dedice unul altuia", a precizat purtătoarea de cuvânt a grupului suedez, Anna Madsen.

Potrivit statisticilor, în 2014, în Suedia au avut loc 47.000 de căsătorii și 24.000 de divorțuri.