Un canadian şi-a amintit cine este cu adevărat, după 30 de ani de amnezie

Edgar Latulip ► Foto: nypost.com (Edgar Latulip ► Foto: nypost.com)

Miercuri, 16 Martie 2016

Este o poveste demnă de un serial TV, însă este sută la sută adevărată. Un canadian care a devenit amnezic în urma unei căzături, şi-a amintit abia după 30 de ani de propria-i identitate, când familia credea că a murit.


În luna septembrie a anului 1986, Edgar Latulip, în vârstă de 21 de ani, care suferea de un uşor retard mintal, a mers singur cu un autobuz din oraşul satul său natal Kitchener, către cascada Niagara. Când a ajuns acolo, tânărului i s-a făcut rău şi a căzut, lovindu-se la cap. Din acel moment nu şi-a mai amintit nimic, iar viaţa lui a început de la capăt, la o distanţă de 130 de kilometri de casa şi de părinţii lui, fără ca el să ştie cine este cu adevărat. Părinţii l-au căutat în zadar, apoi s-au obişnuit cu ideea că băiatul este mort. Mama lui era convinsă că s-a sinucis.

Însă, la începutul acestui an, miracolul s-a produs. Edgar şi-a amintit numele său real şi că locuia în Kitchener. El a făcut cercetări şi a constat că era căutat. Lui Edgar i s-a făcut şi un test ADN şi poliţia s-a convins că era vorba de băiatul dispărut cu 30 de ani în urmă. Edgar Latulip are acum 51 de ani, iar mama lui a fost extrem de fericită la aflarea veştii că trăieşte.