Soacra lui Pitbull Atodiresei, dată afară dintr-un hotel din Poiana Brașov. Motivul scandalului

Vineri, 28 Decembrie 2018

Anda Ghiță, soacra lui Ionuț Atodiresei, a avut parte de o întâmplare nefericită în ultima ei vacanță.



Cunoscută pentru aparițiile sale în show-urile de televiziune, Anda a vrut să se bucure de o mini-vacanță cu familia în Poiana Brașov, însă la sosire le-a fost refuzată cazarea, deși făcuse rezervare.

Întregul incident a fost povestit chiar de vedetă într-o postare pe rețelele de socializare.

”Am ajuns în Poiana Brașov la hotelul unde mi-am făcut rezervare prin booking cu trei zile în urmă. Am plecat în minivacanță eu, soțul meu, băiatul meu, nora și bebelușul, nepoțelul meu, în vârstă de 8 luni.

La recepție m-am întâlnit cu o situație nouă, am fost refuzați să fim cazați pentru că nu am menționat când am făcut rezervarea că vom veni și cu un bebeluș de 8 luni, că bebelușul nu are voie în hotel decât dacă familia este cazată în cameră junior, noi având rezervare pentru 2 camere duble, la hotel neavând disponibile camere junior.

Pe lângă acest aspect, nu aveam voie în cameră cu căruciorul, așa că nu ne-a fost permisă cazarea. În urma discuției telefonice între mine și managerul Carmen Stoica, unica soluție a fost să plec cu copilul din hotel deoarece ea a refuzat să mă primească în hotel în condițiile rezervării făcute.”, a scris Anda Ghiță.