O șoferiță Uber a aflat că iubitul ei o înșală după ce i-a condus amanta la apartament

Articol de GSP miercuri, 29 martie 19:33

Ce ghinion pentru o șoferiță Uber: ea a aflat că e înșelată de iubitul ei chiar în timp ce efectua o cursă!



Într-o seară, se afla cu mașina în oraș și a fost solicitată pentru o comandă. A mers și a preluat clienta care îi indicase să o ducă chiar acasă la iubitul ei. În acest mod, șoferița a aflat totul, mai ales că clienta ei l-a dat de gol fără să știe pe bărbat.

După ce a rămas singură, ea a postat întâmplarea nefericită pe Twitter: ”Așadar, sunt șofer pentru Uber și tocmai am lăsat o femeie în fața casei iubitului meu”.

A continuat să posteze mai multe mesaje, printre care și următorul: ”Iubitul meu îmi spusese că merge să o viziteze pe mama lui la spital, avea totul pregătit, chiar și un pachet pentru ea. Chiar noaptea împreună am dormit împreună”.

La final, a postat și o imagine cu bagajele ei făcute, semn că relația lor s-a încheiat.