INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Englezii l-au judecat cu altă măsură decât italienii » Ce sancțiune a primit Tonali pentru pariuri și când va reveni

Sandro Tonali a intrat în Premier League pe la ieșirea de urgență / Foto: Guliver/GettyImages
Sandro Tonali a intrat în Premier League pe la ieșirea de urgență / Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 02 mai 2024 18:43 / Actualizat joi, 02 mai 2024 19:48

Sandro Tonali (23 de ani), mijlocașul lui Newcastle, a fost pedepsit cu două luni pe tușă, cu suspendare, și 23.000 de euro amendă, pentru că în două luni a pariat de 50 de ori pe meciuri de fotbal! Rămâne în vigoare însă suspendarea de 10 luni decisă de Federcalcio. Italianul va reveni pe 24 august.

Sandro Tonali n-a apucat să joace decât 692 de minute în acest sezon la Newcastle. A apărut în 13 meciuri în toate competițiile în tricoul „coțofenelor", marcând un singur gol cu Aston Villa și înfruntându-și fosta echipă, AC Milan, în grupele Champions League.

Problema legăturii între decesele tot mai frecvente ale fotbaliștilor și lovirea mingii cu capul revine în actualitate » 35 de foști jucători dau în judecată federația din Anglia
ANGLIA
Problema legăturii între decesele tot mai frecvente ale fotbaliștilor și lovirea mingii cu capul revine în actualitate » 35 de foști jucători dau în judecată federația din Anglia

Pentru că a fost depistat că a pariat între 12 august, ziua debutului în Premier League, și 12 octombrie 2023. Mijlocașul italian a și recunoscut în fața comisiei de anchetă a federației engleze (FA) că a încălcat regulile de 50 de ori, mizând și pe meciuri de fotbal.

Dacă Sandro Tonali mai pariază, i se adaugă cele două luni!

Astăzi a venit verdictul FA și fostul jucător al rossonerilor a primit două luni de stat pe tușă, dar pedeapsa este cu suspendare, sub o perioadă de grație până la finele stagiunii. Dacă va continua să parieze, sancțiunea va deveni executorie, pe lângă o amendă de 20.000 de lire sterline, circa 23.000 de euro.

Poliția italiană l-a ridicat chiar din cantonamentul naționalei

Vestea bună este că aceasta nu se va adauga celei pe care o ispășește deja, după ce poliția italiană l-a săltat din cantonamentul echipei naționale de la Coverciano, aducându-i la cunoștință acuzațiile.

Iar vestea proastă este că rămâne în vigoare suspendarea pentru 10 luni dictată împotriva lui Sandro în Italia, care și-a extins efectul în Anglia, făcându-l indisponibil la Newcastle pentru tot restul sezonului.

Continuă terapia, programul educațional și antrenamentele

Știrea a fost confirmată și printr-un comunicat emis de Newcastle, în care se precizează data reintrării, 24 august: „Sandro Tonali s-a autodenunțat și a cooperat pe deplin la ancheta ulterioară, fapt extraordinar și fără precedent. Sandro a admis total activitatea sa de pariere și a făcut acest lucru în circumstanțe în care nu existau alte dovezi care să susțină un abuz de procedură.

Tonali va continua să urmeze o terapie și un program educațional, cu sprijinul clubului, și va continua să se antreneze cu coechipierii săi".

64de milioane de euro este suma plătită de Newcastle în vară pentru a-l transfera ăe Sandro Tonali de la Milan. Acum, cota i-a scăzut la 40 de milioane, potrivit Transfermarkt.de

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Thierry Henry nici n-a putut să privească » Cum a apărut Carragher la interviu, după 8 beri băute în „Zidul galben” de la Dortmund
DORTMUND - PSG 1-0
Thierry Henry nici n-a putut să privească » Cum a apărut Carragher la interviu, după 8 beri băute în „Zidul galben” de la Dortmund
Lovitură dură pentru Bayern » Nici Ralf Rangnick nu vine antrenor
BAYERN
Lovitură dură pentru Bayern » Nici Ralf Rangnick nu vine antrenor

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close