FOTO Cel mai inedit protest: de ce își agață femeile lenjeria intimă la ferestre

Articol de GSP miercuri, 14 decembrie 19:28

Pe Twitter a început să circule imagini care prezintă un protest inedit. Pe hastagul #PutOutYourGrannyPanties sunt postate fotografii cu diferite piese de lenjerie intimă agățate la ferestre sau pe garduri.



Totul a pornit dintr-o chestiune de solidaritate feminină după ce un tabloid britanic a postat imagini prin care încerca să ia peste picior gazda unui show TV surprinsă în timp ce purta ”chiloți de bunică”.

Articolul a fost criticat imediat pentru observațiile sexiste, iar femeile au protestat prin a-și agăța în locuri vizibile lenjeria intimă, dar și prin a publica poze pe Twitter.

”Femeile au dreptul de a purta orice lenjerie de corp doresc, la alegerea lor”, e una dintre reacțiile apărute pe rețelele de socializare.