FOTO A condus cu un cui de 9 cm în inimă până la spital

Articol de GSP luni, 11 septembrie 11:03

Un bărbat din statul american Wisconsin, care lucra la ridicarea unei case, a suferit un accident teribil în urma căruia a supraviețuit. El a folosit greșit un pistol de împușcat cu cuie, iar unul dintre acestea, cu lungimea de 9 centimetri, i s-a infipt exact în inimă. Bărbatul s-a urcat la volan si a plecat către spital, unde a fost supus unei operații în urma căruia i-a fost scos cuiul.



”Distanța dintre cui și o arteră importantă a inimii era cam cât grosimea unei coli de hârtie. Foarte bine că nu a încercat să-l scoată singur. Mulți suferă hemoragii și leziuni fatale atunci când au un obiect în corp și încearcă să-l scoată singuri”, a spus medicul chirurg care l-a operat pe bărbat.

Doug Bergeson a povestit că pistolul de împușcat cuie i-a căzut din mână îndreptat spre el și s-a declanșat, expediind cuiul direct în inimă.

”Nu am simțit durere ci doar o înțepătură puternică. M-am panicat puțin când am văzut că acel cui înfipt în mine începe să se miște și să se zbată în același ritm cu inima. Știam că, dacă-l scot singur, îmi pot provoca o hemoragie masivă, așa că am plecat la spital cu mașina. Știți cate este culmea? Un medic tocmai îmi recomandase să iau niște pastile care conțin fier, deoarece am deficit în organism”, a declarat amuzat Bergeson unui ziar local.

 FOTO A condus cu un cui de 9 cm în inimă până la spital
Doug Bergeson