FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Dan Șucu a stabilit cine va fi noul antrenor al Rapidului » Care este stadiul negocierilor

Dan Șucu, devastat după Rapid - Universitatea Craiova, Foto: Ionuț Iordache / GSP
Dan Șucu, devastat după Rapid - Universitatea Craiova, Foto: Ionuț Iordache / GSP

Articol de - Publicat duminica, 05 mai 2024 09:46 / Actualizat duminica, 05 mai 2024 09:47

Dan Șucu a decis să nu meargă pe o variantă cunoscută de antrenor, ci a hotărât să riște cu un tehnician străin.

Giuleștenii, aflați printre favoriți la lupta pentru titlu la finalul sezonului regulat, când, după înjumătățirea punctelor, erau la numai 4 puncte de FCSB, pe care tocmai îi pulverizaseră, au ajuns pe ultimul loc în play-off. În nici două luni, paradisul s-a transformat în infern. Prima victimă a fost antrenorul Cristiano Bergodi.

Dinamo e condamnată la retrogradare! Nici victoria cu UTA nu îi asigură barajul » Toate CALCULELE: de ce rezultate indirecte au nevoie „câinii”
U Cluj - Dinamo 3-3
Dinamo e condamnată la retrogradare! Nici victoria cu UTA nu îi asigură barajul » Toate CALCULELE: de ce rezultate indirecte au nevoie „câinii”

Bogdan Lobonț, șanse risipite de Europa

Al doilea sacrificat va fi președintele Daniel Niculae, cel care nu va mai continua cu Rapid și din viitorul sezon. A pierdut încrederea acționarului majoritar Dan Șucu și, în plus, este deja urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice, ceea ce aduce un alt deficit, la capitolul imagine. Iar acum se caută o variantă pentru postul de președinte sau de director executiv.

Bogdan Lobonț a fost numit antrenor interimar și avea chiar șansa să rămână și în viitorul sezon la cârma echipei, dacă i-ar fi dus pe vișinii în cupele europene la finele acestui campionat.

În cele trei runde scurse de atunci, Rapid a scos un punct cu FCSB, singurul de până acum în play-off, pierzând apoi cu Farul (1-3) și acasă cu Universitatea Craiova (1-2). Iar cu 3 runde înainte de final e la 8 puncte de locurile 2-3.

Cele ocupate de olteni și de CFR Cluj, pe care o va întâlni în această seară, în Gruia. Cum șansele de a mai prinde cupele europene sunt infime, cel mai probabil, Lobby va reveni din sezonul viitor pe postul de antrenor cu portarii.

Tratative demarate înainte de întâlnirea cu Șumudică

Între timp, Dan Șucu a avut deja o întâlnire cu Marius Șumudică, antrenorul dorit de galerie, omul pe care suporterii îl văd ca singurul capabil să revitalizeze o echipă în criză profundă. Nu pentru acest sezon, e prea târziu, dar pentru cel care va urma. Unul în care Rapid va căuta revanșa.

Și chiar dacă ambele părți s-au declarat încântate de discuție și s-au gratulat cu amabilități, Șumudică nu a fost numit antrenor. El rămâne însă o variantă importantă.

Surse din preajma clubului Rapid susțin că acționarul majoritar nu i-a putut promite nimic concret fiindcă demarase, înainte de respectiva întâlnirea cu Șumi, negocierile cu un alt antrenor.

Este vorba despre un tehnician din străinătate care nu a mai antrenat deloc în România, unul care are însă la activ trofee câștigate, deci și experiența luptei pentru titlu. Acesta ar fi, pe scurt, portretul-robot al viitorului antrenor al Rapidului. Se spune că tratativele sunt foarte avansate.

Deocamdată, singura certitudine în noua organigramă este numirea unui nou director sportiv, funcție care va fi preluată de Daniel Sandu, fostul șef al departamentului de scouting.

VIDEO Bogdan Lobonț, întrebat dacă a fost deranjat de întâlnirea lui Șucu cu Șumudică: „Eu nu am nicio presiune. Știu cine sunt și ce pot să fac”

CITEȘTE ȘI:

Decizie-ȘOC luată de galeria Rapidului după gestul lui Iacob! » Ultrașii nu merg la meciul cu CFR: „Jucători cu caractere îndoielnice”

Florin Prunea l-a sunat pe primarul Clujului: „Pe lângă echipele de fotbal mai sunt și niște trepăduși”

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (6)
paulp93
paulp93  •  05 Mai 2024, 10:49

deci practic gsp nu are nici o idee ce face Sucu sau cu cine negociaza... articol de nimic..

VardyParty
VardyParty  •  05 Mai 2024, 10:47

Bastenitos, nu știu ce faci tu acolo la main job al tāu, dar doamna e mereu trist-îngrijorată. Uită-te la toate pozele! Este asta doar o mascā pentru ca Seniorul sā plece pe fentā? Dacã e așa, de ce nu-i propui mai multā implicare la forbal? Egoistule!

Crinughe1
Crinughe1  •  05 Mai 2024, 10:43

Un articol a la Gaga. Multa minte îți trebuie ca să nu scrii nimic nou.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează