FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

VIDEO / EXCLUSIV Președintele din SuperLiga, dărâmat: „Niciodată nu credeam că voi ajunge aici! Le-am zis în vestiar să nu se gândească la jocuri de culise”

Poli Iași și Dinamo ocupă ultimele locuri în play-out
Poli Iași și Dinamo ocupă ultimele locuri în play-out

Articol de , - Publicat joi, 02 mai 2024 14:05 / Actualizat joi, 02 mai 2024 18:51

Cornel Șfaițer, președintele celor de la Poli Iași, a intervenit telefonic la GSP Live și a analizat parcursul echipei din acest sezon ♦ Moldovenii ocupă ultimul loc în Superliga, cu două etape înainte de finalul sezonului, însă Șfaițer nu aruncă încă prosopul ♦ Președintele ieșenilor pune rezultatele slabe din acest play-out pe seama jucătorilor care nu sunt obișnuiți cu presiunea și a invocat inclusiv motivul accidentărilor numeroase.

  • Luni, 6 mai, Poli Iași se deplasează la Sibiu, pentru duelul cu Hermannstadt (15:00). În ultima etapă, Poli Iași o va înfrunta, în Copou, pe Petrolul
„E foarte grav ce a spus Șucu!” » A „citit” ce se întâmplă la Rapid: „Vine președinte cu Șumudică antrenor!”
RAPID
„E foarte grav ce a spus Șucu!” » A „citit” ce se întâmplă la Rapid: „Vine președinte cu Șumudică antrenor!”

VIDEO. Cornel Șfaițer: „Poli Iași și Dinamo sunt dezamăgirile sezonului”

- De câte puncte credeți că are nevoie Poli Iași în ultimele două etape pentru a-și asigura măcar un loc de baraj?
- Deocamdată, cel mai important meci este următorul, cel cu Hermannstadt. Cum au fost, de altfel, toate din acest play-out. Este dureros. Am avut și ieri o discuție cu băieții, în vestiar. Cred că este un blocaj psihic. Avem jucători cu experiență, care au câștigat trofee, precum Sergiu Buș, Silviu Lung, Mihai Bordeianu. Îl avem și pe Alin Roman, golgheterul echipei, cel mai important jucător al Politehnicii.

- Atunci, unde ați suferit?
- Am suferit din punctul de vedere al jocului. Să nu uităm, Poli Iași, în sezonul regular, a adunat o zestre bunicică de puncte, 33. Din păcate, în play-out, atât noi, cât și Dinamo, am dezamăgit. Suntem codașe, vecine de clasament. Două echipe care au suferit din punctul de vedere al prestațiilor și rezultatelor. Am și avut o serie de accidentări, multe absențe importante. Am început foarte prost anul 2024, cu acel eșec usturător la Sepsi (n.r. - Sepsi - Poli Iași 6-0, pe 19 ianuarie). În săptămâna de dinaintea jocului, pierdusem doi jucători foarte importanți, Alin Roman și Silviu Lung. Mai nou, avem probleme cu jucătorul U21. Luca Mihai era la un nivel bun, era într-o formă sportivă bună. Din punct de vedere medical, Luca este bine. Însă sezonul s-a încheiat pentru el. Cel mai dureros este că noi am evoluat bine. Le-am bătut pe Rapid, Farul, Sepsi, pe U Cluj de două ori, am marcat 3 goluri CFR-ului... Și am fost învinși când aveam cea mai mare nevoie de puncte. În plus...

Cornel Șfaițer: „Avem o problemă la meciurile cu presiune”

- Vă rog.
- Avem o problemă la meciurile cu presiune, iar asta este o surpriză neplăcută pentru mine. Mă așteptam la mai mult de la echipă. Noi le-am oferit jucătorilor toate condițiile la Iași. Am încercat să aduc jucători care știau care este impactul cu Superliga. Știam că ne va fi greu în primul an. Ne uităm la Oțelul Galați, care a promovat odată cu noi, este surpriza plăcută a campionatului și a ajuns și în finala Cupei României. Vedem ce putem obține de la Sibiu și, după această etapă, se vor așeza cu siguranță lucrurile cu privire la locurile din subsolul clasamentului.

- Sincer, vă temeți de jocuri de culise în acest final de sezon?
- Sunt foarte multe speculații. Mă sună foarte mulți oameni de fotbal care mă întreabă asta. Dar nu vreau să le iau în seamă. Chiar ieri am vorbit cu jucătorii pe tema asta, în vestiar, și le-am cerut să ne vedem doar de jocul nostru, să nu aplece urechea la speculațiile de acest gen. Jucătorii discută între ei, știți foarte bine. Vreau să cred că totul se va decide pe teren. Totuși, nu este o noutate că avem astfel de discuții, știți și dumneavoastră ce s-a întâmplat în trecut. Dar vreau ca jucătorii să se concentreze acum strict la meciul de la Sibiu, iar la final, tragem linie și vedem.

1 victorieo remiză și 5 înfrângeri a înregistrat Politehnica Iași în play-out

- Există vreo greșeală pe care ați făcut-o pe parcursul sezonului și acum o regretați?
- Absolut! Sunt multe. Dar nu vreau să fac acum analize de genul acesta. Am 27 de ani de experiență în fotbal. Am început din Liga 3, la Botoșani, și doar am promovat, am urcat, urcat, urcat. Nu am trăit niciodată emoțiile retrogradării. La Sepsi, în 3 sezoane, știți unde a fost echipa. Am ajuns și la Iași și am reușit să promovăm, niciodată nu credeam că voi fi în subsolul clasamentului, nu credeam că voi ajunge să tremur pentru menținerea în prima ligă. Până la urmă, așa este fotbalul. Și în fotbalul european au retrogradat echipe mari. Iașiul merită mai mult, este un oraș cu tradiție, cu potențial. Este un moment neplăcut pentru mine și pentru toți ieșenii. Totuși, sper în continuare să ne bucurăm la ultimul joc. A fost un campionat ciudat din toate punctele de vedere.

Președintele din SuperLiga, dărâmat: „Niciodată nu credeam că voi ajunge aici! Le-am zis în vestiar să nu se gândească la jocuri de culise”
Cornel Șfaițer

- Ar fi Poli Iași pregătită să o ia de la capăt din Liga 2?
- Orașul are nevoie de sport. Nu numai de fotbal, ci și de handbal, de rugby. Însă sportul-rege este cel mai iubit și este clar pentru toți că trebuie să continuăm indiferent de condiții.

- Tony v-a convins? Rămâne la Iași indiferent cum se termină acest sezon?
- Da! Este și el sub presiune. Este de admirat că a acceptat să vină în aceste condiții. Știam că vor fi 6 etape de foc pentru el. Mie mi se pare un antrenor interesant pentru România.

  • GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro

Vezi mai multe articole de actualitate:

Dan Șucu, ironizat de oficialul unui club important: „Văd că Becali are concurent serios. După 4-0 cu FCSB erau în Herăstrău...”
RAPID
Dan Șucu, ironizat de oficialul unui club important: „Văd că Becali are concurent serios. După 4-0 cu FCSB erau în Herăstrău...”
Pițurcă, șocat de situația unui fost elev din Superligă: „De ce? Ar trebui să își pună întrebarea patronul de acolo”
EURO GSP
Pițurcă, șocat de situația unui fost elev din Superligă: „De ce? Ar trebui să își pună întrebarea patronul de acolo”

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (4)
Goliat22
Goliat22  •  03 Mai 2024, 21:36

Eu dacă nu îmi fac datoria , sunt penalizat... o lună, doua luni... Dar ei ce au de făcut, că nu se duc cu oile la păscut și mai iau și mii de euro salarii. Penalizații chiar dacă "trântesc" ultimele meciuri... cine nu-i de acord, AFARĂ...

mircea_cjn
mircea_cjn  •  03 Mai 2024, 10:52

Cu cel mai slab lot din Liga 1, fără antrenor , fără sponsori serioși- Poli e ca și retrogradată.

Maimutoiul.Gigi
Maimutoiul.Gigi  •  02 Mai 2024, 19:09

De aia rămân în liga 1 blatiștii de la petrolul, fcu și Botoșani, iar poli Iași și Dinamo în B, pentrucă nu înțelegeți golăneala burlaneasco-gigista din liga 1! In viața, prostia și bagabonțeala instituțională costa scump și provoacă pierderi ireversibile! Supraviețuiesc numai șmecherii ticăloși!!!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează