Doi canadieni care jucau Pokémon Go au trecut ilegal granița în SUA

Articol de GSP luni, 25 iulie 10:14

Pokémon Go este fără niciun dubiu senzația anului 2016. Jocul de "realitate virtuală augmentată" a fost lansat în Statele Unite, pe 6 iulie. Multă lume l-a criticat, pentru că necesită accesul la istoricul Google și adresele de e-mail ale jucătorilor.



Pokémon Go are deja o mulţime de jucători în întreaga lume. Au fost deja multe incidente, unele grave, altele comice. Un caz hilar a avut loc recent în Canada, unde doi adolescenţi, total absorbiți de joc, au trecut fără să-și dea seama graniţa americano-canadiană.

Agenții US Border Patrol au depistat "doi inşi care se îndreptau spre sud venind din Canada și care jucau Pokémon Go pe telefoanele lor mobile", se arată în comunicat, precizând că polițiștii "au determinat repede la fața locului că este vorba de doi adolescenţi care habar nu aveau pe teritoriul cărui stat se aflau".

Poliţia de frontieră din SUA a dat dovadă de indulgență şi i-a predat părinților lor, deşi ar fi putut să-i aresteze, pentru că au trecut ilegal graniţa.

Ce este Pokémon Go?
Pokémon Go este un joc gratuit, care implică găsirea și capturarea de personaje virtuale Pokemon în diferite locuri din viața reală. Practic, utilizatorii se mută din jocul digital în lumea fizică, prin intermediul camerei smartphone-ului lor, făcându-i să descopere locații în viața reală unde pot găsi, face schimb și lupta cu pokemoni. Jocul în sine este gratuit, însă utilizatorul este stimulat să bage mâna în buzunar dacă vrea să adauge anumite funcții suplimentare. Numele Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters, care în traducere înseamnă "monștri de buzunar".