Articol de GSP sambata, 23 septembrie 09:03
În întreaga lume se fac numeroase studii, mai ales pentru a analiza comportamentul oamenilor. Temele sunt diverse, iar uneori chiar amuzante sau de necrezut. O universitate din Scoția, în colaborare cu mai multe universităţi din Belgia, a vrut să vadă dacă este o legătură între modul în care merge o femeie și orgasm.
16 femei au completat un chestionar despre comportamentul lor sexual, apoi au fost filmate în timp ce mergeau printr-un loc public. Filmuleţele video au fost examinate de doi sexologi și de doi asistenți instruiți în sexologie, care nu au văzut anterior chestionarele.
Rezultatele au arătat că sexologii au dedus în mod corect orgasmul vaginal al femeilor în mai mult de 80% dintre cazuri prin vizionarea modului în care femeile au mers. Astfel, cele care au avut parte de momente sexuale cu orgasm făceau paşii mai mari şi aveau o rotaţie vertebrală mai mare. "Acest lucru ar putea reflecta fluxul energetic deblocat din picioare prin pelvis la nivelul coloanei vertebrale", au explicat experţii.
"Muşchii pelvieni blocaţi, care pot fi asociaţi cu dizabilităţi psihosexuale, ar putea afecta atât răspunsul orgasmului vaginal, cât şi mersul. De exemplu, femeile care experimentează orgasm vaginal se pot simţi mai încrezătoare în sexualitatea lor, lucru care se poate reflectă în mersul lor", au afirmat sexologii.
Probabil, cercetătorii nu se vor opri aici, iar în scurt timp vor veni în spaţiul public cu noi concluzii legate de comportamentul uman, cel puţin la fel de bizare.