Au imitat salutul nazist în fața Reichstag-ului și au ajuns în arest

Articol de GSP miercuri, 09 august 09:40

Doi turiști din China, care se aflau în vizită în Berlin, au fost arestați în capitala Germaniei, după ce au încercat să se pozeze în fața Reichstag-ului imitând salutul liderului nazist Adolf Hitler.



Totul s-a întâmplat sâmbătă, 5 august, când cei doi se aflau în fața Parlamentului german și au făcut gestul respectiv şi își făceau unul altuia poze cu smartphone-urile.

Polițiștii aflați în patrulare i-au observat imediat și i-au arestat. "O anchetă cu privire la presupusa folosire a simbolurilor unor organizații ilegale a fost deschisă împotriva a doi bărbați chinezi, în vârstă de 36 și, respectiv, 49 de ani", a declarat un ofiţer de presă a poliției germane.

Cei doi bărbați nu au fost ținuți prea mult în arest, însă după câteva declarații au fost nevoiți să plătească o amendă de 500 de euro fiecare. Cei care mai intenționează să facă acest gest trebuie să știe că în Germania, folosirea simbolurilor organizațiilor ilegale, de care sunt acuzate frecvent grupurile de extremă-dreapta, se pedepsește cu amendă sau cu până la trei ani de închisoare.