A vrut să își omoare copilul de doi ani, apoi a recunoscut totul. Iată ce a putut să facă!

Marti, 13 Februarie

Un bărbat de 31 de ani, Nathan Weitzel, din Colorado, a făcut un gest monstruos, mai exact a vrut să își omoare copilul de doi ani.



Acesta l-a luat cu el în mașină, un sedan Acura, fără să-i pună centura de siguranță, apoi a lovit intenționat câteva mașini, pentru ca micuțul să se rănească cât mai grav.

Totul s-a întâmplat în 2016, însă bărbatul abia acum și-a recunoscut adevăratele intenții.

Polițiștii au descoperit că în timp ce lovea mașinile staționate, bărbatul purta centură de siguranță.

Acesta a declarat judecătorilor că era consumator de cocaină și că a vrut ca propriul său fiu să moară, pentru că nu era capabil să aibă grijă de el.

Copilul a suferit 20 de cusături pe frunte, o comoție și un picior rupt, însă între timp a fost recuperat. Din fericire, nu mai este alături de tatăl său, pentru că acesta a fost acuzat de tentativă de crimă de gradul întâi, urmând a sta mulţi ani la închisoare.

A vrut să își omoare copilul de doi ani, apoi a recunoscut totul. Iată ce a putut să facă!